În ce limbă își exprimă emoțiile un copil care crește cu două sau trei limbi?

O lume mai mare prin limbă și cultură „O lume mai mare” este un podcast Desprecopii, realizat în colaborare cu Novakid, care aduce în prim-plan povești reale despre părinți, copii și experiențele prin care limba engleză devine mai mult decât o materie școlară. Este o oportunitate de a cunoaște oameni noi, de a construi prietenii, de a descoperi alte culturi și de a deschide noi perspective de dezvoltare. Ada Chindea, coach transformațional și moderator al platformei Despre Copii, o are ca invitată pe Ioana Chicet-Macoveiciuc, jurnalistă și autoare cunoscută pentru cărțile sale dedicate atât copiilor, cât și adulților. De aproape două decenii, Ioana scrie pe blogul prințesaurbană.ro și a publicat zeci de cărți care îi ajută pe părinți să înțeleagă mai bine lumea copiilor și să descopere împreună cu ei bucuria lecturii. Cele două se cunosc de mulți ani, iar Ada urmărește cu interes fiecare nouă carte publicată de Ioana. De această dată, discuția se concentrează asupra experienței familiei sale, care locuiește în Țările de Jos de aproape cinci ani și în care copiii au ajuns să vorbească fluent trei limbi. Cum arată viața într-o familie în care se vorbesc trei limbi După mutarea în Țările de Jos, copiii Ioanei au ajuns să folosească româna, engleza și neerlandeza în contexte diferite. De cele mai multe ori, aleg limba potrivită mediului în care se află, însă acasă, atunci când se simt relaxați sau, dimpotrivă, sunt foarte stresați ori entuziasmați, tind să le amestece. Astfel, în aceeași propoziție pot apărea cuvinte din toate cele trei limbi, uneori combinate cu structura gramaticală a alteia. Pentru ei, acest mod de exprimare a devenit firesc, iar comunicarea nu este afectată, pentru că și mama lor a învățat să folosească toate cele trei limbi și poate urmări cu ușurință schimbările dintre ele. Ioana a învățat neerlandeza în paralel cu copiii, un proces care a presupus răbdare și disponibilitatea de a dobândi o abilitate nouă. Experiența sa demonstrează că învățarea unei limbi poate deveni o activitate împărtășită de întreaga familie, în care părinții și copiii evoluează împreună. Alegerea școlii și importanța dezvoltării emoționale Povestea învățării limbilor străine a început înainte de mutarea familiei în Țările de Jos. Încă de la început, Ioana și soțul ei și-au dorit ca cei doi copii să urmeze o școală cu predare în limba engleză. Nu urmăreau neapărat un sistem educațional britanic, ci căutau un mediu în care dezvoltarea emoțională a copiilor să fie tratată cu aceeași importanță ca educația academică. Își doreau ca elevii să aibă timp să discute despre relații, emoții, viața în societate, responsabilitate și consimțământ. În timpul vizitelor la școlile din cartier, părinții au constatat că nu găseau mediul pe care îl căutau. Unele clase pregătitoare și clase întâi erau supraaglomerate, iar Ioana nu simțea că învățătoarele mai aveau timpul, energia și entuziasmul pe care și le-ar fi dorit pentru relația dintre profesori și copii. Deși familia și-ar fi dorit inițial să aleagă sistemul public de învățământ din România, discuțiile cu alți părinți și cu învățătoarele care urmau să preia clasele de început nu i-au oferit suficientă încredere. Căutarea s-a extins treptat către școlile private, până când au descoperit o școală cu predare în engleză, după programa britanică, în care dezvoltarea emoțională și integrarea blândă a copiilor ocupau un loc important. Ioana a decis să acorde o șansă acestui sistem, bazându-se pe încrederea în învățarea prin imersie lingvistică. Citise despre această metodă și observase deja că cei mici erau adaptabili și învățau repede. Sofia, fiica sa, a început direct în anul al doilea, la vârsta de șase ani. Ivan, care avea atunci patru ani și mergea la grădiniță, a fost înscris ulterior la aceeași școală. După câteva luni, a renunțat la grădiniță și a intrat în etapa de început a sistemului britanic, cunoscută drept Reception. Privind în urmă, Ioana consideră că a fost o alegere foarte bună. Recunoaște că a contat și norocul, deoarece nu exista garanția că experiența urma să fie la fel de reușită. Totuși, copiii au găsit un mediu potrivit, cu profesori răbdători, fără presiune inutilă, în care învățarea limbii se desfășura prin joacă și activități relaxate. Tranziția către engleză a fost atât de naturală, încât cei mici nici nu și-au dat seama când au început să vorbească fluent. Momentul în care engleza a devenit limba lor Pentru Ioana, transformarea limbii engleze dintr-o disciplină școlară într-o limbă familiară nu a avut loc într-o singură zi. Au existat mai multe semne care au arătat că cei mici ajunseseră să o folosească spontan, fără să mai traducă în minte fiecare cuvânt. Au început să ceară cărți în engleză și să manifeste interes pentru muzica și filmele în această limbă. La început, aveau nevoie de explicații pentru anumite expresii sau contexte, însă, pe măsură ce au trecut anii, au ajuns să înțeleagă conținutul fără să mai fie nevoie să analizeze conștient limba în care era prezentat. Unul dintre cele mai surprinzătoare momente a avut loc atunci când mai mulți copii, colegi de școală ai Sofiei și ai lui Ivan, s-au adunat în apartamentul familiei din București pentru a se juca. La început, vorbeau română, dar, pe măsură ce jocul a avansat, au început să negocieze regulile și să-și organizeze activitățile în engleză. Trecerea s-a produs treptat, de la câteva cuvinte și propoziții la conversații purtate exclusiv în această limbă. La un moment dat, toți cei șase copii vorbeau în engleză, fără să mai observe schimbarea. Inclusiv felul în care își pronunțau numele a devenit un indiciu pentru Ioana că engleza ajunsese să fie o parte autentică a identității lor. Acest tip de tranziție arată că o limbă poate deveni familiară nu doar prin studiu, ci și prin experiențele trăite în ea. Atunci când copiii se joacă, negociază, râd și își construiesc relațiile folosind o limbă străină, aceasta încetează să mai fie doar un instrument de învățare și devine un mijloc firesc de exprimare. Mutarea în Țările de Jos și învățarea celei de-a treia limbi În 2022, familia s-a mutat în Țările de Jos, iar copiii au început să învețe neerlandeza. Pentru Ioana, unul dintre cele mai importante avantaje a fost faptul că Sofia și Ivan aveau deja experiența învățării unei limbi străine. Înainte de mutare, oamenii îi avertizau că neerlandeza este o limbă dificilă și se întrebau cum se vor descurca cei mici într-o țară nouă. Adulții tind să privească o astfel de schimbare ca pe un proces complicat, mai ales atunci când trebuie să înceapă de la zero cu o limbă necunoscută. Copiii au abordat însă situația cu mult mai multă naturalețe. Pentru ei, mutarea însemna o altă țară și o altă limbă pe care urmau să o învețe. Nu aveau aceleași prejudecăți și nici aceeași teamă de dificultate. Experiența anterioară le demonstrase deja că pot învăța o limbă fără să fie nevoie să o stăpânească înainte de a intra într-un mediu nou. De aceea, au privit neerlandeza ca pe o provocare pe care o puteau depăși. Un alt avantaj a fost sistemul de integrare lingvistică din Țările de Jos, care folosește metode de învățare accelerată și imersie în limba locală. Copiii mai mici, de aproximativ șase-șapte ani sau sub această vârstă, pot fi integrați direct în școlile de stat, în clase corespunzătoare vârstei. Chiar dacă un copil nu cunoaște deloc neerlandeza și vorbește doar limba maternă, este primit în clasă și învață treptat prin contactul zilnic cu profesorii și colegii. Pentru copiii mai mari există, inițial, școli specializate în învățarea limbii, unde comunicarea se desfășoară predominant în neerlandeză. Elevii pot apela la engleză atunci când au nevoie să ceară ajutor pentru lucruri esențiale, însă sunt încurajați permanent să folosească noua limbă. Potrivit experienței prezentate de Ioana, mulți dintre acești copii ajung, în aproximativ șase luni până la un an, la un nivel suficient pentru a fi integrați în sistemul obișnuit de învățământ, inclusiv atunci când provin din culturi foarte diferite sau folosesc alte sisteme de scriere. Sofia și Ivan au început școala de limbă la doar câteva zile după ce familia s-a instalat în noua țară. Au pornit cu formule simple de salut și cu învățarea modului în care își pot spune numele. Treptat, au ajuns să comunice tot mai ușor. După șase-șapte luni, puteau citi cărți simple, puteau cere ceea ce aveau nevoie la școală și obțineau rezultate bune. Adaptarea a fost mult mai ușoară decât s-ar fi putut aștepta un adult. În prezent, copiii se descurcă foarte bine în toate cele trei limbi. Pot susține prezentări în română, engleză și neerlandeză, iar Ioana observă că rezultatele lor școlare sunt uneori chiar mai bune decât cele ale copiilor nativi. În opinia sa, experiența inițială de învățare a unei limbi străine le-a oferit încredere în propriile capacități. Au descoperit că pot porni de la necunoaștere și pot ajunge să folosească o limbă cu naturalețe. Această descoperire le-a dat curaj să abordeze și alte provocări. Cum se vorbește și cum se trăiește într-o familie multilingvă În familia Ioanei, româna a rămas limba principală de comunicare de acasă, deși fiecare membru al familiei are propriul parcurs lingvistic. Ioana vorbește fluent engleza și franceza, pe lângă română, și a învățat neerlandeza după mutarea în Țările de Jos. În ceea ce privește alte limbi, se poate descurca și în italiană și spaniolă, la fel ca mulți români care au intrat în contact cu acestea. Soțul ei a început mai târziu să studieze neerlandeza. După aproape cinci ani petrecuți în țară, a ajuns să urmeze cursuri și să învețe elementele de bază, precum numerele și verbele uzuale. Pentru familie, eforturile sale sunt uneori amuzante, mai ales atunci când se luptă cu pronunția și este corectat de ceilalți. Cu toate acestea, el continuă să învețe, motivat de dorința de a înțelege conversațiile în care copiii și soția folosesc neerlandeza. Deși nu a simțit până acum nevoia urgentă de a stăpâni limba, deoarece în Țările de Jos se poate descurca foarte bine și cu engleza, își dorește să participe mai mult la viața familiei în noul context lingvistic. În societatea olandeză, engleza este folosită pe scară largă, de la copii până la persoane în vârstă, iar mulți oameni o vorbesc la un nivel foarte bun. Acest lucru i-a permis soțului Ioanei să locuiască și să lucreze acolo fără să fie nevoit să învețe imediat neerlandeza. Acasă, comunicarea se desfășoară în principal în română, însă copiii au mărturisit recent, în contexte diferite, că engleza este pentru ei limba de suflet. Atunci când își ascultă vocea interioară, când își notează gândurile în jurnale personale sau când scriu pentru ei înșiși, aleg adesea engleza. Este limba în care se simt foarte confortabil și pe care o folosesc spontan pentru a-și exprima ideile. Cu toate acestea, româna continuă să fie limba prin care familia comunică în mod obișnuit. Ioana speră ca această legătură să se păstreze și peste douăzeci sau treizeci de ani. În ceea ce privește lectura, preferințele diferă. Ioana citește în principal în română, dar alege și cărți în engleză și neerlandeză pentru a-și exersa competențele lingvistice. Copiii preferă să citească în engleză și neerlandeză, deoarece au avut mai mult contact cu vocabularul și gramatica acestor limbi în mediul școlar. Ei folosesc corect româna în conversațiile de zi cu zi, dar nu au aprofundat la fel de mult gramatica și vocabularul scris. În perioada în care ar fi trebuit să înceapă să studieze mai intens aceste aspecte, familia s-a mutat în străinătate, iar timpul și contextul necesare pentru aprofundarea limbii române s-au schimbat. Chiar și așa, Ioana este hotărâtă să păstreze româna ca limbă a familiei, încurajându-i pe copii să o folosească și în activitățile scrise. Amestecarea limbilor: o problemă sau un proces firesc? Una dintre temerile frecvente ale părinților este că expunerea la mai multe limbi îi poate încurca pe copii și îi poate împiedica să vorbească corect oricare dintre ele. Din experiența familiei sale, Ioana spune că amestecarea limbilor apare mai ales în mediul familiar, atunci când copiii sunt relaxați, foarte entuziasmați sau povestesc întâmplări de la școală. În astfel de situații, ei pot reproduce replici auzite în neerlandeză, pot folosi expresii specifice unui context și le pot combina cu propoziții în engleză sau cu anumite cuvinte românești care le vin mai repede în minte. De multe ori, nici nu simt nevoia să traducă fiecare replică auzită. Dacă o întâmplare s-a desfășurat într-o anumită limbă, este firesc să păstreze unele formulări în limba respectivă atunci când o povestesc acasă. Pentru Ioana, important este că această alternare apare într-un mediu în care copiii știu că pot comunica liber și în care toți membrii familiei se înțeleg. În alte contexte, comportamentul lor se schimbă rapid. Atunci când se află la școală, discută cu un coleg care vorbește doar neerlandeză sau trebuie să susțină o prezentare, aleg limba potrivită situației. La fel se întâmplă în grupurile internaționale, unde engleza poate deveni limba comună. Dacă nu găsesc imediat un cuvânt, își acordă câteva secunde pentru a-l căuta, apoi continuă conversația. Capacitatea de a schimba limba în funcție de interlocutor și de context arată că pot face diferența între mediile în care folosesc fiecare limbă. Dificultățile sunt mai vizibile uneori în scris, în special în limba română. Copiii nu au aprofundat suficient anumite reguli de ortografie, folosirea cratimei, diacriticelor și alte particularități ale scrierii. Ioana încearcă să îi corecteze atunci când există timp și context pentru acest lucru. Dacă primesc un mesaj pe WhatsApp, de exemplu, și scriu în română, le arată unde au greșit și le explică forma corectă. În situațiile urgente, comunicarea rămâne prioritară, dar în activitățile cotidiene caută ocazii de a exersa. Familia redactează liste de cumpărături, scrisori pentru cei dragi și alte texte în română. Aceste activități devin contexte naturale de învățare, în care copiii pot descoperi de ce anumite cuvinte se scriu într-un anumit fel, cum se formează pluralul sau când se folosește cratima. Uneori, ei aplică în română reguli gramaticale pe care le-au învățat în alte limbi. Ioana tratează aceste situații cu umor și le explică diferențele, fără să transforme fiecare greșeală într-un motiv de critică. Prin utilizarea constantă a limbii și prin corectarea blândă, copiii se familiarizează treptat cu formele corecte. Engleza și neerlandeza sunt studiate în mod sistematic la școală, unde își dezvoltă vocabularul, gramatica, pronunția și abilitățile de scriere. Șase limbi în paralel: ce pot învăța copiii Curricula școlară din Țările de Jos le permite copiilor să studieze mai multe limbi simultan. Sofia și Ivan au început să învețe franceza și germana de la zero, în paralel, pe lângă engleză și neerlandeză. Programul lor cuprinde două ore de germană, două ore de franceză, trei ore de engleză și șase ore de neerlandeză pe săptămână. Toate aceste limbi sunt studiate în paralel, cu activități de vocabular, gramatică, pronunție și scriere. În plus, există copii care aleg să studieze suplimentar greaca și latina, ajungând astfel să învețe până la șase limbi în același timp. Metodele de predare diferă. Limbile moderne pot fi învățate prin imersie și utilizare practică, în timp ce greaca și latina veche presupun alte tipuri de exerciții și abordări. Ioana consideră că această experiență arată capacitatea copiilor de a învăța și de a organiza mai multe sisteme lingvistice în paralel. Cu sprijinul profesorilor și al părinților, ei pot ajunge să le folosească distinct și corect. Adulții pot resimți procesul ca fiind mai dificil, deoarece abordează învățarea diferit, însă acest lucru nu înseamnă că învățarea unei limbi noi este imposibilă la vârste mai mari. Experiența personală a Ioanei confirmă acest lucru. Deși vorbea deja română, engleză și franceză, a descoperit că neerlandeza nu era atât de greu de învățat pe cât își imaginase. Ea nu crede că există o limbă imposibil de învățat, mai ales atunci când persoana are deja experiența dobândirii unei alte limbi străine. Limba pe care o vorbim ne poate schimba felul în care ne exprimăm Unul dintre cele mai interesante aspecte observate de Ioana este legătura dintre limbă și felul în care oamenii își exprimă personalitatea. Ea a remarcat că, atunci când vorbește neerlandeză, devine mai precaută și mai nesigură, în parte pentru că încă se află într-un proces de învățare. În engleză se simte mai spontană și are impresia că este mai amuzantă. Româna, în schimb, o conectează mai mult cu nostalgia și cu nevoile sale emoționale. Această diferență nu se limitează la experiența adulților. Ioana a observat manifestări asemănătoare și la copii, inclusiv în felul în care își exprimă furia, bucuria sau afecțiunea în funcție de limba pe care o aleg. Uneori, o limbă este folosită spontan pentru a exprima o emoție intensă, iar alta devine instrumentul preferat pentru gândurile personale sau pentru comunicarea cu anumite persoane. Pentru Ioana, fiecare limbă poate deveni un spațiu suplimentar de exprimare a sinelui. Cu cât copiii au acces la mai multe limbi, cu atât pot descoperi mai multe modalități de a-și exprima personalitatea și de a înțelege propriile emoții. Ea face referire și la existența unor studii care analizează relația dintre limba folosită și manifestarea unor trăsături ale personalității. Din perspectiva sa, experiența multilingvismului merită explorată nu doar pentru avantajele practice, ci și pentru felul în care poate îmbogăți viața interioară. Învățarea limbilor ca exercițiu pentru creier Învățarea unei limbi străine nu este utilă doar în copilărie. Ioana consideră că acest proces poate fi benefic și la vârste înaintate, inclusiv prin stimularea activității cognitive. Un exemplu apropiat este profesorul ei de neerlandeză, care, la vârsta de 73 de ani, a început să învețe limba română. El își dorește să-și mențină mintea activă și privește învățarea unei limbi noi ca pe o formă de gimnastică pentru creier. Profesorul a venit și în România pentru a-și exersa conversațiile în limba română. În timpul vizitei, a interacționat cu oameni din diverse locuri, inclusiv cu angajați din patiserii, farmacii și cafenele din zona Pieței Victoriei, unde a reușit să lege noi relații. Experiența sa l-a făcut pe Ioana să aprecieze și mai mult dorința de a învăța continuu. Profesorul este hotărât ca, după ce își va aprofunda româna, să înceapă o altă limbă. Povestea lui ilustrează ideea că învățarea nu trebuie să se oprească odată cu terminarea școlii. O limbă nouă oferă provocări, stimulează memoria și menține curiozitatea vie, indiferent de vârstă. Ce le oferă copiilor fiecare limbă Pentru Ioana, fiecare limbă învățată și integrată în viața de zi cu zi devine un nou mod de exprimare și o nouă sursă de încredere. Atunci când un copil începe să învețe o limbă străină, pornește de la o situație în care nu înțelege aproape nimic. Treptat, ajunge să citească, să vorbească, să viseze și să trăiască în acea limbă. Această transformare îi demonstrează că poate dobândi o abilitate care, la început, părea inaccesibilă. Pentru copil, descoperirea poate semăna cu dobândirea unei superputeri: ceva ce vedea la alții și își dorea, dar pe care ajunge să îl poată folosi el însuși. Încrederea câștigată prin învățarea unei limbi poate fi transferată și în alte domenii. Copilul înțelege că poate învăța lucruri noi, că poate depăși perioadele de nesiguranță și că progresul se construiește prin exercițiu și perseverență. Ioana observă că această strategie de învățare poate fi aplicată și în alte discipline. Studiul limbilor vechi, precum greaca și latina, nu are doar rolul de a transmite cunoștințe despre limbi care nu mai sunt folosite în comunicarea cotidiană, ci și de a-i învăța pe copii cum să abordeze un sistem complex. Prin ascultare, observare, înțelegerea regulilor și exersare, elevii învață să-și însușească treptat un subiect. Această metodă poate fi folosită ulterior pentru a învăța și alte lucruri. În plus, fiecare limbă deschide accesul către universul cultural din care provine. Vocabularul și expresiile păstrează urme ale istoriei, ale obiceiurilor și ale relației dintre oameni și mediul în care trăiesc. De exemplu, neerlandeza cuprinde numeroase expresii care fac referire la vaci și la lumea fermelor, o reflectare a unei societăți care a avut mult timp o relație apropiată cu agricultura și creșterea animalelor. În română, există numeroase expresii legate de mâncare, care pot fi înțelese mai bine atunci când sunt privite în contextul culturii și al tradițiilor locale. Învățarea unei limbi înseamnă, așadar, și descoperirea istoriei, a valorilor și a felului în care oamenii își organizează viața. O altă descoperire interesantă pentru Ioana a fost numărul mare de cuvinte asemănătoare între neerlandeză și română, deși cele două limbi aparțin unor familii lingvistice diferite. A observat că există zeci, posibil chiar peste o sută de cuvinte care au forme identice sau foarte asemănătoare și sensuri comune. Aceste legături dintre limbi devin un fel de puzzle pe care copiii îl completează intuitiv. Ei pot descoperi asemănări, diferențe și conexiuni fără să fie nevoie să le analizeze întotdeauna în mod teoretic. Fiecare limbă le oferă astfel acces la mai multe relații, experiențe și perspective asupra lumii. Limbile străine oferă curaj și independență Cunoașterea limbilor străine poate face o diferență importantă și în călătorii sau în situații neprevăzute. Un copil care știe engleză se poate descurca în numeroase țări, chiar dacă nu vorbește limba locală. Dacă se rătăcește sau are nevoie de ajutor, poate comunica cu un adult, poate explica ce i s-a întâmplat și poate cere sprijin. Posibilitatea de a spune că și-a pierdut mama, că are nevoie de ajutor sau că dorește să dea un telefon îi poate oferi un sentiment de siguranță într-un loc necunoscut. Dincolo de aceste situații concrete, experiența învățării limbilor le poate oferi copiilor mai multă relaxare în fața schimbărilor. Ei înțeleg că pot ajunge într-un mediu nou, că pot învăța regulile acestuia și că se pot descurca chiar dacă nu cunosc totul de la început. Acest lucru devine tot mai important într-o lume în care oamenii călătoresc frecvent, locuiesc câțiva ani într-o țară și apoi se mută în alta sau aleg să studieze și să lucreze în medii internaționale. În opinia Ioanei, învățarea limbilor străine le oferă copiilor încrederea că pot realiza mai multe dintre lucrurile pe care și le propun. Nu este vorba doar despre capacitatea de a vorbi cu cineva, ci despre convingerea că pot învăța, se pot adapta și pot găsi soluții atunci când se confruntă cu necunoscutul. Când este momentul potrivit pentru a începe învățarea unei limbi străine? La finalul discuției, Ada Chindea îi cere Ioanei un mesaj pentru părinții care se întreabă când ar trebui să înceapă copiii să învețe o limbă străină. Unii se tem că ar putea fi prea devreme, în timp ce alții preferă să aștepte până la grădiniță sau la începerea școlii. Recomandarea Ioanei este ca apropierea de o limbă străină să înceapă cât mai devreme, într-un mod relaxat, cu presiune minimă asupra copilului. Învățarea nu ar trebui să fie percepută ca o obligație plictisitoare, asociată cu teste și cu așteptarea ca, după câteva luni, copilul să poată răspunde corect la întrebări sau să demonstreze rezultate măsurabile. În schimb, limba străină poate fi introdusă treptat, prin joacă, povești, cărți, cântece și alte activități care îi stârnesc copilului curiozitatea. Există numeroase metode, resurse online și materiale care pot fi folosite pentru a crea o primă relație pozitivă cu limba. Important este ca progresul să fie încurajat, iar copilului să i se ofere timp să descopere și să experimenteze fără teama de a greși. Dacă unul dintre părinți vorbește nativ o altă limbă, procesul poate deveni și mai ușor, deoarece copilul are acces constant la aceasta în mediul familial. Totuși, apropierea de o limbă străină poate fi susținută și prin alte metode, chiar dacă părinții nu sunt vorbitori nativi. Mesajul central este că învățarea trebuie să fie o experiență plăcută, care îi permite copilului să devină curios, să capete încredere și să descopere treptat o lume nouă. Cu cât această experiență începe mai devreme și este construită fără presiune inutilă, cu atât copilul are mai multe ocazii să se familiarizeze cu limba și să o integreze natural în viața sa. În loc de concluzie: în ce limbă iubește un copil? Povestea familiei Ioanei Chicet-Macoveiciuc arată că un copil poate crește folosind mai multe limbi fără ca acestea să se excludă reciproc. Româna, engleza și neerlandeza pot avea locuri diferite în viața lui, pot fi folosite în contexte distincte și pot deveni, fiecare în felul său, o parte a identității sale. Pentru copiii Ioanei, engleza a devenit limba în care gândesc și își notează uneori trăirile, neerlandeza este limba educației și a mediului în care trăiesc, iar româna rămâne limba familiei, cea care îi conectează cu părinții și cu rădăcinile lor. Experiența lor arată că limbile nu trebuie privite ca niște compartimente rigide, ci ca instrumente care îi ajută pe copii să înțeleagă oameni, să construiască relații și să descopere noi moduri de a se exprima. În același timp, multilingvismul le poate dezvolta încrederea în propriile capacități, curiozitatea și disponibilitatea de a explora lumea. Fiecare limbă nouă reprezintă o provocare depășită, o cultură descoperită și o oportunitate de a privi realitatea dintr-o perspectivă diferită. La finalul conversației, Ada îi mulțumește Ioanei pentru generozitatea cu care și-a împărtășit experiența, iar Ioana îi mulțumește pentru invitație. Ascultătorii sunt invitați să lase comentarii și să împărtășească ideile cu care au rămas după acest episod, precum și întrebările la care și-ar dori să găsească răspuns în edițiile viitoare. Acesta a fost podcastul „O lume mai mare”, realizat împreună cu Novakid, un spațiu dedicat poveștilor despre copii, părinți și oportunitățile pe care învățarea unei limbi străine le poate deschide. Pentru că engleza nu deschide doar uși profesionale, ci deschide o lume mai mare pentru copii. Pe curând!